F***** J***** I* C******* D* C******* A* S* G***** P*** S**
ReclamantO****** R********** C********* D* P* L**** T********* T****
PârâtG***** P*** S**
PârâtAdmite cererea de îndreptare eroare materială invocată de instanţă din oficiu şi, în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta cât şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 94 pronunţată în data de 02.03.2021 de către Tribunalul Timiş, în dosar 3489/30/2020, cu privire la calea de atac, în sensul că se va trece: „ Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Timiş.” , în loc de: „ Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Timiş.”, cum din eroare s-a trecut. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul Grefei instanţei azi, 11.03.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 11.03.2021Respinge plângerea împotriva rezoluţiei Directorului ORC Timiş. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul Grefei instanţei azi, 02.03.2021.
Hotarare 94/2021 din 02.03.2021pentru introducerea în cauză a GIARMATA PARK SRL, în calitate de pârâtă
Incheiere de sedinta din 19.01.2021