B**** D******
Petent ReclamantAdmite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul B D. Dispune scutirea în propor?ii de 50% de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 9205 lei. Eşalonează restul de plată în cuantum de 4602,5 lei în 10 rate lunare, în cuantum de 460,25 lei fiecare, ratele urmând a fi achitate pana la data de 25 a fiecărei luni. Cu drept de a formula cerere de reexaminare, care se depune la Tribunalul Cluj, în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispozi?ia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 23.11.2020.
Incheierefinalacameraconsiliu260/2020 din 23.11.2020până la soluţionarea reexaminării taxei judiciare de timbru
Incheiere de sedinta din 26.10.2020Constatând faptul că pe parcursul şedinţei s-au mai depus înscrisuri la dosar şi că cererea cuprinde şi invocarea art. 29 din OUG 80/2013 respectiv faptul că acţiunea pe fond ar fi scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, Tribunalul dispune disjungerea cu privire la aceste menţiuni din cererea formulată urmând a se forma un alt dosar, având ca obiect reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, dosar ce urmează a fi repartizat aleatoriu. Av vedere aceste aspecte, până la soluţionarea reexaminării taxei judiciare de timbru nu se va soluţiona cererea de ajutor public judicar, urmând a acorda termen în 26.10.2020 sala 130 ora 12:00.
Incheiere de sedinta din 05.10.2020