C***** M***** – P*** P*****
PetentM**** S**
Intimat contravenientAdmite sesizarea formulată de petenta Comuna Măgura, prin primar, în contradictoriu cu intimatul M**** S**. Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 2900 lei aplicată intimatului M**** S**, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PBZX nr. 200924 din data de 24.09.2018, emis de I.P.J. Buzău, cu sancţiunea obligării contravenientei de a presta un număr de 50 (cincizeci) ore de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Măgura, judeţul Buzău. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 15.07.2020
Hotarare 625/2020 din 15.07.2020