Dosar 3510/214/2020 din 09.12.2020

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3510/214/2020
Data dosar:
09.12.2020
Instanta:
Judecătoria Costești
Departament:
Judecatorie
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.04.2022 la ora 11:00

    Complet: C5-1 - civil
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA SA în contradictoriu cu pârâta MĂRAR FLOAREA, ca neîntemeiată. Respinge solicitarea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată astăzi, 29.04.2022, prin punerea solu?iei la îndemâna păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei.

    Hotarare 457/2022 din 29.04.2022
  • Sedinta din data de 15.04.2022 la ora 11:00

    Complet: C5-1 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 29.04.2022, dată la care soluţia va fi pronunţată prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 15.04.2022, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.04.2022
  • Sedinta din data de 08.04.2022 la ora 13:00

    Complet: C5-1 - civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 15.04.2022, dată la care soluţia va fi pronunţată prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 08.04.2022, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2022
  • Sedinta din data de 28.01.2022 la ora 13:00

    Complet: C5-1 - civil
  • Amână cauza

    Emite adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti cu solicitarea de a înainta dosarul de urmărire penală nr. 1213/P/2019. Se citează pârâta. În vederea înaintării dosarului penal, Amână judecarea cauzei la 08.04.2022, ora 13,00, pentru când se citează pârâta, reclamanta având termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2022.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2022
  • Sedinta din data de 29.10.2021 la ora 13:00

    Complet: C5-1 - civil
  • Amână cauza

    Din oficiu, în baza rolului activ, emite adresă către reclamantă cu solicitarea de a comunica dacă a fost formulată plângerea penală împotriva pârâtei, dacă a fost înregistrat un doar penal, sub ce număr, şi dacă acesta a fost soluţionat. Se citează pârâta. Pentru ca reclamanta să comunice relaţiile solicitate de instanţă, Amână judecarea cauzei la 28.01.2022, ora 13,00, pentru când se citează pârâta, reclamanta având termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2021.

    Incheiere de sedinta din 29.10.2021
  • Sedinta din data de 18.06.2021 la ora 13:00

    Complet: C5-1 - civil
  • Amână cauza

    Pune în vedere apărătorului pârâtei să depună împuternicire avocaţială pentru aceasta. În temeiul art. 255, 258 şi 265 C. pr.civ. încuviinţează proba cu înscrisuri pentru părţi apreciind-o utilă soluţionării cauzei. În temeiul art. 255, 258 şi 351 C. pr.civ. încuviinţează pentru reclamantă proba cu interogatoriul pârâtei, apreciind-o utilă soluţionării cauzei. Decade pârâta din probele cu interogatoriu şi martori în baza disp. art. 205 alin. (2) lit. d) rap. la art. 194 lit. e) C.pr.civ. având în vedere că numele şi adresa martorilor nu au fost menţionate odată cu întâmpinare, iar interogatoriul nu a fost depus odată cu aceasta. Se citează pârâta cu menţiunea prezentării personal la următorul termen de judecată în vederea administrării probei cu interogatoriul, sub sancţiunea prev. de art. 358 C. pr.civ. În temeiul art. 238 C.pr.civ. estimează durata cercetării judecătoreşti la un termen de 6 luni. În vederea administrării probatoriului, Amână judecarea cauzei la 29.10.2021 ,ora 13,00, pentru când se citează pârâta, reclamanta având termen în cunoştinţă potrivit art. 229 alin. 1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2021

    Incheiere de sedinta din 18.06.2021
  • Sedinta din data de 26.03.2021 la ora 13:00

    Complet: C5-1 - civil
  • 411 NCPC/242 CPC

    Suspendă cauza faţă de lipsa părţilor legal citate. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Costeşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.03.2021.

    Incheiere suspendare din 26.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD