G**** M****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâta să emită decizie de pensie prin care să revizuiască drepturile de pensie de limită de vârstă ale reclamantei cu acordarea indicelui de corecţie prevăzut de art. 170 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 07.11.2019 Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferenţei dintre pensia cuvenită conform prezentei sentinţe şi pensia efectiv încasată, începând cu data de 07.11.2019 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Obliga pârâta la plata catre reclamantă a sumei de 1000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII a Civila Conflicte de Munca si Asigurari Sociale. Pronunţată azi, 01.09.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 4036/2020 din 01.09.2020