Dosar 351/86/2020 din 29.01.2020

radiere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 351/86/2020
Data dosar:
29.01.2020
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
radiere
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.08.2020 la ora 09:00

    Complet: C3FP
  • Admite cererea

    Admite cererea de radiere formulată de reclamantul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERŢULUI - OFICIUL REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA, în contradictoriu cu pârâta M****** S** – com. ?CHEIA. Dispune radierea din registrul comerţului a pârâtei M****** S** – com. ?CHEIA. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de radiere şi efectuarea formalităţilor de comunicare şi publicitate a prezentei sentinţe în condiţiile art. 237 alin. 10 din Legea nr. 31/1990. În temeiul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 26/1990, dispune comunicarea către Oficiul registrului comerţului, în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, a unei copii legalizate de pe aceasta. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare pentru părţi şi de la publicarea pe pagina de internet a ONRC a sentinţei pentru orice altă persoană interesată, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art.396 alin.2 Cod de procedură civilă, astăzi, 04.08.2020.

    Hotarare 103/2020 din 04.08.2020
  • Sedinta din data de 28.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C3FP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 04.08.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.07.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.07.2020
  • Sedinta din data de 21.07.2020 la ora 10:00

    Complet: C3FP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.07.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.07.2020
  • Sedinta din data de 28.04.2020 la ora 10:00

    Complet: C3FP
  • Termen intermediar

    Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.

Flux dosar


Actualizare GRPD