O****** N******* A* R********** C********* D* P* L**** T********* V*****
ReclamantS* A******** S**
PârâtA********* C******************** J******** A F********* P****** V*****
Reprezentant legalAdmite cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAŢIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta ALUCROMEX SRL. Dispune dizolvarea pârâtei ALUCROMEX SRL. Prezenta sentinţă se va comunica societăţii ALUCROMEX SRL, Oficiului Registrului Comerţului reprezentat prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru înregistrarea menţiunii de dizolvare în registrul comerţului, Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe pagina de internet a Oficiului Naţional a Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 10.03.2021.
Hotarare 423/2021 din 10.03.2021