Dosar 3553/93/2019 din 11.12.2020

litigiu privind funcţionarii publici statutari DISJUNS DIN 2077/93/2019


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3553/93/2019
Data dosar:
11.12.2020
Instanta:
Tribunalul Bistrița Năsăud
Departament:
SECŢIA a II-a CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici statutari DISJUNS DIN 2077/93/2019
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.02.2021 la ora 10:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Respinge cererea

    Respinge, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Europeni „Europol”, pentru membrii de sindicat C****** F****** E***** şi V**** L**** M***** în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.Respinge, în consecinţă, cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub sancţiunea nulităţii, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă. Pronunţată astăzi, 19 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, conform art.396 alin. 2 Codul de procedură civilă.

    Hotarare 46/2021 din 19.02.2021
  • Sedinta din data de 04.02.2021 la ora 9:00

    Complet: C2* CA- NCPC
  • Amână pronunţarea

    amâna pronunţarea hotărârii judecătoreşti pentru data de 19.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor conform art. 396 alin. (2) C.pr.civ.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.02.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD