M******* C*********
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtRespinge apelul, ca nefondat. Cu 500 lei cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefă.
Hotarare 834/2021 din 02.03.2021Din oficiu, suplimentează probatoriul cu înscrisuri. Citează intimatul-reclamant cu menţiunea obliga?iei de a obţine şi depune la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte dacă fostul angajator, Automobile Dacia SA, a calculat, reţinut şi virat contribu?ia de asigurări sociale, datorată de angajator, pentru veniturile brute men?ionate în adeverin?a nr. Doc.KCS 1300/465/02.04.2019 (filele 20-27, dosar fond). În cazul în care sunt venituri care nu au intrat în această bază de calcul a contribu?iei de asigurări sociale, urmează a le arăta distinct, precizând cu ce titlu au fost acordate şi în ce cuantum. Amână judecarea cauzei la 02 martie 2021, Sala 2, pentru când apelanta-pârâtă are termen în cunoştinţă, potrivit dispoziţiilor art.229 alin.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2020, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 10.11.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, potrivit art.63 alin.11 din Decretul nr.240 din data de 14.04.2020 al Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.311 din 14.04.2020, raportat la Hotărârea nr.8 din 18.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti, modificată şi completată prin Hotărârea nr.10 din 30.03.2020 şi Hotărârea nr.12 din 24.04.2020, prin care au fost stabilite cauzele de urgenţă deosebită, şi la dispoziţiile art.412 alin.8 Cod procedură civilă.