V***** M*****
ReclamantC****** N******** P***** C********** I*********
PârâtAdmite în parte cererea. Anulează decizia de invalidare nr. 29730/22.10.2019 emisă de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Obligă pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită, în favoarea reclamantului Vâlcea Marin, decizia de compensare prin puncte pentru cota de 1/2 din imobilul notificat sub nr. 273/N/2001, constând în teren în suprafaţă de 201 mp, situat în Craiova, str. Zimnicea nr. 6 (actual nr.6B), judeţul Dolj şi construcţia în suprafaţă desfăşurată de 69,55 mp din care 9,30 mp anexe, ce face obiectul dosarului de despăgubiri nr. 22779/CC/21.07.2006. Admite în parte cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocat. Cu drept numai de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere de apel care se depune la Tribunalul Dolj. Pronunţată azi, 05 noiembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 591/2020 din 05.11.2020Amână pronunţarea la data de 05 noiembrie 2020. Pronunţată azi, 29 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2020