B**** V*******
InculpatB**** P****
Parte civilăÎn baza art.188 alin.1 din Codul penal raportat la art.199 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 din Codul de procedură penală, Condamnă pe inculpatul B**** V*******, la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui membru de familie. În baza art. 67 alin. 2 din Codul penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 şi art. 66 lit. a, b din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art.399 alin.1 din Codul de procedură penală, Menţine măsura arestării preventive dispusa fata de inculpatul B**** V******* prin Încheierea nr. 36/27.02.2020 a judecătorului de drepturi si libertă?i din cadrul Tribunalului Dolj. În baza art.404 al.4 lit.a din Codul de procedură penală Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 27.02.2020 la zi. În baza art. 397 alin. 1 din Codul de procedură penală Ia act că numita B**** P**** nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 112 alin. 1 lit.b din Codul penal, Confiscă obiectul contondent utilizat de inculpat la săvâr?irea faptei, constând într-o coadă de topor confecţionată din lemn de esenţă tare (salcâm) , în lungime de 95 cm. În baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul B**** V******* în vederea introducerii profilelor genetice în Serviciul Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art.274 alin.1 din Codul de procedură penală Obligă pe inculpatul B**** V******* la plata sumei de 1400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 986 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale. Onorariile apărătorului din oficiu Bratu Mariana, conform delega?iilor pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 4584/2020 în cuantum de 627 lei şi nr. 6069/2020 în cuantum de 868 de lei, precum şi onorariul avocatului din oficiu Lupeanu Amelia Andreea pentru partea civilă, în cuantum de 470 lei conform delegaţiei de asistenţă judiciară obligatorie nr. 6047/2020, rămân în sarcina statului ?i se vor avansa din fondul Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 31.07.2020.
Hotarare 357/2020 din 31.07.2020În baza art. 391 C.proc.pen. Stabileşte termen pentru pronunţare şi deliberare la data de 31.07.2020 Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.07.2020