A********** M****
InculpatÎn temeiul art. 342 Cod Procedură Penală, raportat la art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin. 1 lit. a) Cod Procedură Penală, constată că Judecătoria Reghin este competentă din punct de vedere material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze. În baza art. 346 alin. 1 Cod Procedură Penală constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind Rechizitoriul nr. 1722/P/2019 - din data de 11.11.2020, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, privind pe inculpatul A********** M****, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infrac?iunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. 2 Cod Penal, ?i conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod Penal Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A********** M****. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare, potrivit art. 347 alin. 1 Cod Procedură Penală. Contesta?ia se depune la Judecătoria Reghin. Pronunţată în ?edin?a camerei de consiliu astăzi, 30 decembrie 2020.
Incheierefinalacamerapreliminara130/2020 din 30.12.2020