C**** I** A***
InculpatP******** D* P* L**** J********** H*****
Petent.În baza art. 227 al. 1 C. pr.pen. respinge, propunerea de arestare preventivă, formulată de P******** D* P* L**** J********** H*****, ca neîntemeiată. În baza art. 227 al. 2 raportat la art. 211 al. 1 şi art. 215 ind. 1 C. pr. pen. dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul C**** I** A*** , pe o durată de 60 zile, începând cu data de 17.02.2020 şi până la data de 16.04.2020, inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau in faţa căruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen. impune inculpatului să nu se deplaseze în baruri, discoteci, cluburi şi localuri unde se consumă alcool. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art. 215 al. 4 C.p.p. desemnează Postul de Poliţie Pietrari, jud. Vâlcea cu supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe durata controlului judiciar. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Ministerul Public. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 17.02.2020, ora 14.30.
Incheiere masuri preventive faza de UP 4/2020 din 17.02.2020