B** M**** D**** G*******
PetentT** B*** E**
CreditorAdmite cererea formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc MAIER DORIN GHEORGHE. Încuviinţează executarea silită în toate formele prevăzute de lege împotriva debitorului OLTEAN Marin, în dosarul de executare nr. 836/E/2020 deschis la B.E.J. MAIER DORIN GHEORGHE, la cererea creditorului T** B*** E**, prin administrator cu drepturi depline TBI MONEY IFN S.A. (fosta TBI CREDIT IFN S.A.), în baza titlului executoriu constând în Contract de credit nr. 20181050473 din data de 14.12.2018, pentru suma de 535,77 Lei, reprezentând capital restant şi exigibil anticipat, dobânda restantă şi penalităţi de plată, taxa timbru judiciar, tariful înscrierii titlului executoriu în RNPM împreună cu onorariul operatorului. Încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită a obligaţiilor ce derivă din titlurile executorii. Fără cale de atac. Dată în Cameră de Consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit art. 402 Cod procedură civilă, astăzi, 24 noiembrie 2020.
Incheiere finala dezinvestire 2252/2020 din 25.11.2020