Dosar 3644/90/2020 din 10.12.2020

obligaţie de a face eliberare adeverinţă cu salariul brut obţinut


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3644/90/2020
Data dosar:
10.12.2020
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
obligaţie de a face eliberare adeverinţă cu salariul brut obţinut
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.03.2021 la ora 11:30

    Complet: C.M.A.S. 10
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul, S***** A*****, în contradictoriu cu pârâta, S.C. CET Govora S.A., reprezentată legal prin administrator judiciar, Euro Insol S.P.R.L.; Obligă pe pârâtă să depună la Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea declaraţie rectificativă prin care să ateste că pe perioada 01.04.2001-31.12.2003, reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în condiţii deosebite de muncă; Obligă pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei faţă de reclamant; Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată, azi, 19.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 681/2021 din 19.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD