Dosar 3660/229/2020 din 27.11.2020

plângere contravenţională PV SERIA ANPC NR.984494/11.11.2020


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3660/229/2020
Data dosar:
27.11.2020
Instanta:
Judecătoria Fetești
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
plângere contravenţională PV SERIA ANPC NR.984494/11.11.2020
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.09.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Amânări de pronunţare
  • Admite plângerea

    Admite plângerea contravenţională formulată de petentul EASY ASSET MANAGEMENT IFN SA în contradictoriu cu intimatul AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR – Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud – Muntenia (Ploieşti), împotriva procesului verbal de contravenţie seria ANPC nr. 984494 încheiat la data de 11.11.2020. Anulează procesul verbal de contravenţie seria ANPC nr. 984494 încheiat de reprezentanţii intimatului la data de 11.11.2020. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Feteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.09.2021.

    Hotarare 899/2021 din 02.09.2021
  • Sedinta din data de 19.08.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Amânări de pronunţare
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 02.09.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.08.2021
  • Sedinta din data de 05.08.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Amânări de pronunţare
  • Amână pronunţarea

    pentru amânarea pronunţării

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.08.2021
  • Sedinta din data de 22.07.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Amânări de pronunţare
  • Amână pronunţarea

    pentru amânarea pronunţării

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.07.2021
  • Sedinta din data de 08.07.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Amânări de pronunţare
  • Amână pronunţarea

    la data de 22.07.2021

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.07.2021
  • Sedinta din data de 24.06.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet 3 Amânări de pronunţare
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 08.07.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2021
  • Sedinta din data de 09.06.2021 la ora 14:00

    Complet: Complet 3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 24 iunie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2021
  • Sedinta din data de 05.04.2021 la ora 10:00

    Complet: Complet 7 stagiar
  • Încheiere

    Admite excep?ia nelegalei compuneri a Completului de judecată 7S, invocată de instan?ă din oficiu. Dispune scoaterea dosarului de pe rolul Completului 7S ?i trimiterea acestuia la compartimentul registratură pentru o nouă repartizare aleatorie. Fără cale de atac. Pronunţată astăzi, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, 05.04.2021.

    Incheiere de sedinta din 05.04.2021
  • Sedinta din data de 01.03.2021 la ora 09:00

    Complet: Complet 7 stagiar
  • Amână cauza

    amână cauza în vederea depunerii înscrisurilor de către intimată.

    Incheiere de sedinta din 01.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD