Dosar 3662/215/2019 din 17.01.2020

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3662/215/2019
Data dosar:
17.01.2020
Instanta:
Curtea de Apel Craiova
Departament:
Secţia Penală şi pentru Cauze cu minori
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C.1ap
  • Schimbat în parte

    Respinge, ca nefondate, apelurile inculpaţilor. Admite apelul părţii civile. Desfiin?ează în parte sentin?a, pe latură penală, şi, rejudecând, În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală, Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice ANAF DGRFP Craiova, şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 98.468 lei, reprezentând despăgubiri civile, către această parte civilă, cu dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, calculate de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate, conform Codului de procedură fiscală. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei care nu contravin prezentei decizii. Obligă apelanţii inculpaţi la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?ă publică.

    Hotarare 941/2020 din 30.07.2020
  • Sedinta din data de 27.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C.1ap
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 2 Cod procedură penală, Amână pronunţarea la data de 30.07.2020. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.07.2020
  • Sedinta din data de 17.07.2020 la ora 12:45

    Complet: C.1ap
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin. 1 Cod de procedură penală, Deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la 27.07.2020. Pronunţată în şedinţa publică.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.07.2020
  • Sedinta din data de 18.05.2020 la ora 12:45

    Complet: C.1ap
  • Amână cauza

    Având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul ales al apelantului-inculpat A****** I*** D*****, în sensul prezentării acestuia din urmă pentru a fi audiat se acordă termen la data de 17.07.2020, ora 12:45.

    Incheiere de sedinta din 18.05.2020
  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C.1ap
  • Amână cauza

    Având în vedere ordinul de serviciu nr. 3 din 13 martie 2020 al Curţii de Apel Craiova şi Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 192/12.03.2020, privind situaţia de risc epidemiologic care impune măsuri adecvate pentru evitarea riscului de contaminare, amână judecarea cauzei la data de 18.05.2020.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD