B** Ş*****
ReclamantC*** J******** D* P*****
PârâtAdmite cererea. Îndreaptă eroarea materială strecurată în sentinţa civilă nr.1440/02.08.2021 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr.3668/86/2020, în sensul că se va menţiona CNU. EM LEŞU URSULUI, în loc de GEOMOLD SA, cum, greşit s-a menţionat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apelul urmnând a fi depus la Tribunalul Suceava Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 23 septembrie 2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.09.2021Admite cererea de completare a dispozitivului, formulată de contestatorul B** Ş*****, cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat Macovei Nicoleta, cu sediul profesional în mun. Suceava, b-dul George Enescu, nr. 25, bl. T43, sc. B, ap. 33, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata C*** J******** D* P***** Suceava, cu sediul în mun. Suceava, str. Ilie Ilaşcu, fn, jud. Suceava. Dispune completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 667/01.04.2021, cu menţiunea că, pe lângă stagiile de cotizare de 15 ani, respectiv 17 ani, intimata este obligată ca, la emiterea unei noi decizii cu privire la drepturile de pensie ce se cuvin contestatorului,să aibă în vedere şi stagiul de cotizare de 20 de ani aferent perioadei lucrată la Geomold SA , paragraful 3 din dispozitivul sentinţei urmând să aibă următorul cuprins: Obligă intimata să emită o nouă decizie, prin care, la stabilirea drepturilor de pensie ce se cuvin contestatorului să utilizeze stagiul de cotizare de 20 de ani aferent perioadei lucrată la Geomold SA, stagiul complet de cotizare de 15 ani - pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale de muncă, în zona I de expunere la radiaţii şi stagiul complet de cotizare de 17 ani - pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale de muncă, în zona II de expunere la radiaţii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava - Arhiva Secţiei I Civilă. Pronunţată azi, 01.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1440/2021 din 02.08.2021Admite contestaţia formulată de contestatorul B** Ş*****, în contradictoriu cu intimata C*** J******** D* P***** Suceava. Anulează Decizia nr. 357970 din 07.10.2020 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă de către intimată. Obligă intimata să emită o nouă decizie, prin care, la stabilirea drepturilor de pensie ce se cuvin contestatorului să utilizeze stagiul complet de cotizare de 15 ani - pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale de muncă, în zona I de expunere la radiaţii şi stagiul complet de cotizare de 17 ani - pentru activitatea desfăşurată în condiţii speciale de muncă, în zona II de expunere la radiaţii. Obligă intimata să achite contestatorului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat, redus de la 1000 lei. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava - Arhiva Secţiei I Civilă. PRonunţată azi, 01.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 667/2021 din 01.04.2021Amână pronunţarea la data de 01.04.2021, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.03.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2021Amână pronunţarea la data de 18.03.2021, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.03.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2021Amână pronunţarea la data de 11.03.2021, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2021