P******* L********** M******
ReclamantC******* J******** A** S*** S*
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta PASCARIU LĂCRĂMIOARA MARIANA, în contradictoriu cu pârâta SC COMPANIA JUDEŢEANĂ APASERV SA, şi în consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei diferenţele nete între drepturile salariale cuvenite, stabilite în baza unui salariu al funcţiei egal cu salariul minim pe economie înmulţit cu sporul de vechime, şi salariile efectiv plătite, începând cu data de 01.02.2017 şi până la data de 30.08.2018, diferenţe ce urmează a fi actualizate în funcţie de indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare calculată asupra acestor diferenţe, de la data scadenţei şi până la momentul achitării efective. Respinge, ca nefondată, solicitarea de acordare a diferenţelor salariale pentru perioada 31.08.2018 - 31.12.2018, a calculării drepturilor salariale având în vedere un salariu lunar global, invariabil în fiecare lună, precum şi solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se poate depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20.08.2020.
Hotarare 467/2020 din 20.08.2020În conformitate cu prevederile art.63 al.11 Capitolul VII din Decretul Preşedintelui României nr.240/2020 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.311 din 14.04.2020, constată cauza suspendată de drept, pe durata stării de urgenţă.