B**** M******
CondamnatAdmite cererea formulată de petentul-condamnat B**** M******, Constată ca a intervenit reabilitarea de drept a petentului-condamnat cu privire la pedepsele aplicate prin Sentinţa penala nr. 14/11.01.2012 în dosar nr. 8561/260/2011 al Judecătoriei Moineşti , defintiva prin nerecurare la data de 24.01.2012 şi respectiv Sentinţa penala nr.2051/16.10.2014 în dosar nr. 10567/180/2014 al Judecătoriei Bacău, defintiva prin Decizia penală nr. 47 din 20.01.2015 a Curţii de Apel Bacău. În temeiul art. 537 C. proc. pen. se vor face menţiuni despre reabilitare pe ambele exemplare ale hotărârilor prin care s-au pronunţat condamnările, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.11.2020.
Hotarare 525/2020 din 04.11.2020În temeiul art. 391 alin. 1 C.p.p. stabileşte termen pentru pronunţare la data de 4 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 28.10.2020