H***** C******
InculpatO*** C***** L**
Parte vătămatăS* G******* S**
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul H***** C******, în prezent deţinut în Penitenicarul Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prev. şi ped. de art. 233 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 43 alin.1 C.pen, la pedeapsa de: - 2 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pedeapsă accesorie care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată, conform art. 65 alin. 1 şi 3 din Codul penal. În baza art. 67 alin. 2 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate, conform art.68 alin.1 lit.c) Cod penal. Constată că inculpatul a comis faptele din prezentul dosar în stare de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 3 ani, 4 luni şi 836 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 445/29.04.2015 a Judecătoriei Satu Mare, pronunţată în dosarul nr. 1129/296/2015, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/30.06.2015 a Curţii de Apel Oradea, din executarea căreia a fost liberat condiţionat la data de 09.10.2018, cu un rest de pedeapsă de 557 zile închisoare. În baza art. 104 alin. 2 C.pen. revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani, 4 luni şi 836 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 445/29.04.2015 a Judecătoriei Satu Mare, pronunţată în dosarul nr. 1129/296/2015, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/30.06.2015 a Curţii de Apel Oradea, având un rest neexecutat de 557 zile închisoare şi dispune executarea acestuia. În baza art. 43 alin. 1 din C.pen., adaugă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea ce face obiectul prezentului dosar, de 2 ani închisoare, la restul de 557 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani, 4 luni închisoare şi 836 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 445/29.04.2015 a Judecătoriei Satu Mare, pronunţată în dosarul nr. 1129/296/2015, definitivă prin decizia penală nr. 467/A/30.06.2015 a Curţii de Apel Oradea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 557 zile închisoare, în regim de detenţie, conform art. 60 din C.penal şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În baza art. 399 din C.pr.penală, menţine măsura arestării preventive a inculpatului, dispusă prin încheierea penală nr. 37/25.12.2019 a Judecătoriei Satu Mare, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 25/2019 din 25.12.2019. În baza art. 72 din Codul penal, scade din pedeapsa de 2 ani şi 557 zile închisoare aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, începând cu data de 24.12.2019, la zi. În baza art. 397 din C.pr.penală ia act de faptul că persoana vătămată Oşan Călina Lia, domiciliată în Satu Mare, str. Traian Vuia, bl. C25, ap. 1, jud. Satu Mare nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 397 din C.pr.penală admite acţiunea civilă formulată de partea civilă S* G******* S** prin reprezentant legal Brezac Armin, cu sediul în Satu Mare, str. Ion Ghica, nr. 28, jud. Satu Mare şi, în consecinţă, obligă pe inculpatul Haliuc Cătălin la plata către aceasta a sumei de 1550 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 6 Cod proc.penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 868 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu în faza de judecată, doamna Crişan Mădălina, conform delegaţiei nr. 100/16.01.2020. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31.03.2020.
Hotarare 344/2020 din 31.03.2020