D***** D***** C*********
ReclamantV*** C*******
ReclamantA****** S*********** D** Î*****************
Reprezentant legalŞ***** G********* I*******
PârâtRespinge cererea, ca nefondată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată azi, 04.10.2021, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 1706/2021 din 04.10.2021Amână pronunţarea la data de 04.10.2021, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2021Emiterea unei adrese către Ministerul Educaţiei Naţionale, căruia i se comunică, în copie, adeverinţa aflată la fila 10 dosar, cu scopul de a preciza motivul pentru care a devenit inactivă rubrica cu sporul de stabilitate din programul informatic de salarizare al reclamanţilor. Amână judecarea cauzei la data de 20 septembrie 2021, ora 10.00, pentru când se va repeta procedura de citare cu pârâtul, reclamantul având termen în cunoştinţă, conform art. 229 alin. (1) Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 mai 2021.
Incheiere de sedinta din 24.05.2021Repune cauza pe rol. Stabileşte termen la data de 24 mai 2021, ora 10.00, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţeiu astăzi, 15.03.2021.
Incheiere de sedinta din 15.03.2021Amână pronunţarea la data de 15.03.2021, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei în condiţiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2021