O****** N******* A* R********** C********* D* P* L**** T********* V*****
ReclamantS* M** P* I***** S**
PârâtA********* C******************** J******** A F********* P****** V*****
Reprezentant legalAdmite cererea formulată de către reclamanta Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu pârâta S* M** P* I***** S**. Dispune radierea societăţii pârâte S* M** P* I***** S**, cu sediul în Oraş Băbeni, Români nr. 80, jud.Vâlcea, având număr de ordine în registrul comerţului J38/287/2010, CUI 27270286. Dispune înregistrarea menţiunii în registrul comerţului. Hotărârea se comunică societăţii, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea şi se publică, cu titlu gratuit, pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau pe portalul de servicii on-line al acestuia. Cu apel în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii. În cazul exercitării căii de atac, cererea se va depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 24.03.2021.
Hotarare 522/2021 din 24.03.2021