Dosar 3722/93/2020 din 04.12.2020

contestaţie decizie de concediere Decizia de sancţionare nr. 5109/29.10.2020


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3722/93/2020
Data dosar:
04.12.2020
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere Decizia de sancţionare nr. 5109/29.10.2020
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 09:00

    Complet: F2
  • Admite cererea

    Admite cererea astfel cum a fost precizată şi completată. Anulează Decizia nr.5109/29.10.2020 de încetare a contractului de muncă al reclamantului ca nelegală şi Decizia nr. 5616/11.11.2020 de suspendare a aplicării sancţiunii, ca netemeinică. Dispune reintegrarea reclamantului în postul şi funcţia deţinută anterior concedierii. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Executorie. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi,13.04.2021.

    Hotarare 1253/2021 din 13.04.2021
  • Sedinta din data de 09.04.2021 la ora 11:30

    Complet: F2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.04.2021, pentru a permite părţilor să depună concluzii scrise, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.04.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2021
  • Sedinta din data de 05.03.2021 la ora 09:00

    Complet: F2
  • Amână cauza

    Amână soluţionarea cauzei la data de 09.04.2021, ora 11.30, în vederea administrării probei cu interogatoriu şi martor.

    Incheiere de sedinta din 05.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD