U******* A************ T********** A M*********** D****** T**** S****** - D***
PetentM**** B***** A********
IntimatAdmite cererea de chemare în judecată formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta-Turnu Severin – DITL în contradictoriu cu intimatul M**** B***** A********. Înlocuieşte sancţiunile contravenţionale în cuantum total de 6680 lei aplicate intimatului prin procesele-verbale înscrise în lista de amenzi emisă în data de 28.04.2020, cu sancţiunea obligării intimatului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 280 de ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 20.10.2020.
Hotarare 2488/2020 din 20.10.2020Amână pronunţarea la data de 20.10.2020 urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2020