E*** I********* D** C* S***** A*** L* C****** I**** M***** S*****
ReclamantS********* D* A******** R********** C*** I******** S***
PârâtC******* M******
IntervenientAdmite cererea de chemare în judecată. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 26.448,61 lei, reprezentând debit principal, a sumei de 2.750,66 lei, reprezentând penalităţi de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data de scadenţei (05.10.2020) şi până la data de 25.11.2020, precum şi, în continuare, la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi, calculate asupra debitului principal, până la data achitării efective. Dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 4.571,01 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care suma de 1.596,01 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (fila 56), iar suma de 2.975 lei, reprezentând onorariul avocaţial (filele 63-64). Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată astăzi, 29.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 3709/2021 din 29.04.2021Amână pronunţarea cauzei la data de 29.04.2021, pentru deliberări. În temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, punerea soluţiei la dispoziţia părţilor se va realiza prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată astăzi, 15.04.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2021