V*** S**** P****
ReclamantAdmite în parte cererea formulată de petentul V*** S**** P****, şi, în consecinţă: Dispune acordarea ajutorului public judiciar petentului în dosarul nr. 3760/182/2017 aflat pe rolul instanţei de apel, sub forma desemnării unui apărător din oficiu, al cărui onorariu urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Respinge cererea vizând acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare. Definitivă. Pronunţată astăzi, 14.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR,
Incheiere finala dezinvestire din 14.07.2020Amână pronunţarea la data de 14.07.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.07.2020Pentru a se reveni cu adrese.
Incheiere de sedinta din 18.06.2020Pentru ca petentul să precizeze care sunt persoanele împreună cu care locuieşte şi se gospodăreşte şi pentru efectuarea anchetei sociale.
Incheiere de sedinta din 09.06.2020Pentru a se reveni cu adresă către petent, în vederea depunerii înscrisurilor solicitate de instanţă, necesare soluţionării cererii de ajutor public judiciar.
Incheiere de sedinta din 21.05.2020