A**** M******
ContestatorC*** J******** D* P***** B***** P*** R***** L****
IntimatAdmite contestaţia astfel cum a fost formulată şi modificată de contestatoarea A**** M****** în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII BRAŞOV, prin reprezentat legal, împotriva deciziilor nr. 293119/22.10.2020 şi nr. 250/12.11.2020 emise de către intimată, şi, în consecinţă: Anulează Deciziile nr. 293119/22.10.2020 şi nr. 250/12.11.2020 emise de către Casa Judeţeană de Pensii Braşov; Obligă intimata să plătească contestatoarei pensia de invaliditate de la data suspendării şi până la data încetării condiţiilor de acordare a acesteia. Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 16.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1184/2021 din 16.07.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 16.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.07.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 09.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 01.07.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.07.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 01.07.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 23.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 15.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 15.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.06.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 14.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.05.2021Amână pronunţarea în cauză pentru data de 28.05.2021, pentru când soluţia se pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2021Pentru ca partea contestatoare să depună relaţiile solicitate de isntanţă, dispune amânarea judecării cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 11.06.2021, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 16.04.2021Pentru ca intimata să depună relaţiile scrise solicitate de instanţa de judecată, dispune amânarea judecării cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată la data de 16.04.2021, ora 10:00.
Incheiere de sedinta din 19.03.2021