P****** L*****
Inculpat intimat în apelul procuroruluiÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 798/08.04.2020, pronunţate de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. 37899/245/2019. În temeiul art. 423 alin. 1 din Codul de procedură penală, desfiinţează în parte sentinţa apelată, iar în rejudecare: Majorează pedeapsa aplicată inculpatului P****** L***** pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, prev. de art. 336 alin. 1 din Codul penal cu aplic. art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, de la 1 an şi 2 luni la 2(doi) ani închisoare. Majorează perioada pentru care s-a aplicat inculpatului P****** L***** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule prev. de art. 66 alin. 1, lit. i din Codul penal, de la 2 ani la 5 ani. Înlătură dispoziţiile privind momentul de la care se execută pedeapsa accesorie. Majorează termenul de supraveghere, stabilit în temeiul art. 92 din Codul penal, de la 2 ani la 4 ani. Majorează perioada în care inculpatul P****** L***** este obligat, în temeiul art. 93 alin. 3 din Codul penal, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, de la 60 de zile la 90 de zile. Menţine toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate ce nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare efectuate pentru soluţionarea apelului procurorului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.07.2020.
Hotarare 483/2020 din 28.07.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 28.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2020Stabileşte pronunţarea în cauză la data de 07.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.06.2020