G******** M*******
PetentG******** N*******
PetentAdmite cererea de ajutor public judiciar sub forma asistentei juridice prin avocat, respectiv sub forma scutirii de la plata onorariului de expert. Dispune sesizarea Baroului Mehedinţi în vederea desemnării unui avocat pentru a asigura asistenta juridică a peten?ilor în dosarul nr. 37/225/2017 de pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin. Stabileşte onorariu provizoriu avocat în cuantum de 689,9 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Dispune scutirea peten?ilor de la plata onorariului de 1.000 lei aferent expertizei în specialitatea contabilitate dispuse în dosarul 37/225/2017, sumă ce va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Mehedin?i a sumei de 1.000 lei reprezentând onorariul expertului Constantinescu Irina. Emite adresă către Tribunalul Mehedinţi şi Biroul Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Mehedin?i, cărora li se aduce la cunoştinţă măsura dispusă, Tribunalul Mehedinţi urmând sa încunoştinţeze instanta despre virarea acestei sume. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 27.11.2020.
Incheierefinalacameraconsiliu5656/2020 din 27.11.2020