G***** I***
ReclamantS* G** V*** S** A***
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul G***** I***, în contradictoriu cu pârâta SC GAZ VEST SRL. Constata nulitatea Deciziei nr. 108/07.09.2020 de încetare a contractului individual de munca , emisă de societatea pârâtă. Repune partile in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere contestata cu consecinta reintegrării reclamantului in functia detinuta. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul daca nu ar fi fost concediat, incepand cu data de 09.09.2020 si pana la data reintegrarii efective. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu apel depus la Tribunalul Timis în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, data de 11.03.2021.
Hotarare 424/2021 din 11.03.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 11.03.2021. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2021Pentru dezbaterea fondului cauzei.
Incheiere de sedinta din 14.01.2021