I************ J******* D* P****** S******
IntimatS******** M***** D******* C* D******* L* A*********** I***
PetentRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul Strilciuc Marcel Dumitru, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PSVY nr. 0054233 din data de 15.04.2020, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sanc?iunea nulită?ii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, astăzi, data de 11.06.2021.
Hotarare 2537/2021 din 11.06.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 11.06.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 27.05.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.05.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 27.05.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 20.05.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.05.2021În vederea administrării probatoriului încuviinţat, Citarea martorului Strilciuc Silviu Marius cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20 mai 2021, ora 10:00, pentru petentul şi intimatul au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.04.2021.
Incheiere de sedinta din 08.04.2021Având în vedere că, de?i legal citat pentru acest termen, martorul Strilciuc Silviu Marius nu s-a prezentat, D I S P U N E: Citarea martorului Strilciuc Silviu Marius cu mandat de aducere. În vederea citării cu mandat de aducere a martorului, se va efectua ?i o verificare în baza de date DEPABD pentru a vedea dacă adresa actuală a martorului este aceea?i cu adresa la care acesta a fost citat, respectiv com. Dărmăne?ti, nr.54, jud. Suceava, Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 8 aprilie2021, ora 8:30, pentru petentul şi intimatul au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.02.2021.
Incheiere de sedinta din 25.02.2021Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2021.
Incheiere de sedinta din 28.01.2021Pune în vedere petentului prin reprezentantul convenţional, să facă demersuri şi să indice adresele martorilor Columb Veronica şi Ohrenciuc Teodora, în termen de 5 zile de la data şedinţei. În măsura în care se indică adresele martorilor, se va cita pentru termenul de judecată următor un singur martor, respectiv martora Ohrenciuc Teodora. Pune în vedere şi apărătorului petentului, să asigure prezenţa martorei Ohrenciuc Teodora la termenul de judecată următor. Pentru administrarea probatoriului încuviinţat, Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 28.01.2020, ora 10:00, pentru petentul şi intimatul au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.11.2020.
Incheiere de sedinta din 12.11.2020În temeiul art.258 alin.3 C.pr.civ. limitează numărul martorilor popuşi la doi martori. În temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri şi proba cu doi martori, iar pentru intimată proba cu înscrisuri, apreciindu-le pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei. În ceea ce priveşte proba cu martori, încuviinţează pentru petent proba cu martora Columb Veronica, care a fost de faţă la eveniment, urmând ca cel de-al doilea martor încuviinţat să fie indicat în termen de 5 zile de la data şedinţei. Pune în vedere petentului prin reprezentantul convenţional, să indice în termen de 5 zile numele celui de-al doilea martor care solicită a fi audiat în cauză. După 5 zile va fi citat martorul al doilea indicat, în măsura în care petentul nu răspunde celor puse în vedere. Se va cita martora Columb Veronica pentru termenul următor, iar în măsura în care va fi indicat şi cel de-al doilea martor, va fi de asemenea citat. Emite adresă către intimată, cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar fişa de intervenţie la eveniment corespunzătoare apelului SNUAU 112 menţionat în cuprinsul procesului verbal seria PSVY nr. 0054233/15.04.2020. Pentru administrarea probatoriului încuviinţat, Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12.11.2020, ora 11:00 , pentru petentul şi intimatul au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24.09.2020.
Incheiere de sedinta din 24.09.2020