Dosar 3820/107/2020 din 10.11.2020

drepturi băneşti DIFERENŢE SALARIALE CUVENITE PERSONALULUI DIDACTIC ÎNCEPÂND CU LUNA IANUARIE 2018


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3820/107/2020
Data dosar:
10.11.2020
Instanta:
Tribunalul Alba
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
drepturi băneşti DIFERENŢE SALARIALE CUVENITE PERSONALULUI DIDACTIC ÎNCEPÂND CU LUNA IANUARIE 2018
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.03.2021 la ora 11:00

    Complet: C2 LM
  • Admite cererea

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SINDICATUL ÎNVĂŢĂMÂNT ZONA AIUD (SIZ Aiud), cu sediul în numele şi pentru membrul de sindicat TALTABEŢ IULIA ADINA având CNP în contradictoriu cu pârâta Ş***** G********* P*******, cu sediul în şi în consecinţă : Obligă pârâta, la calcularea şi plata în favoarea membrului de sindicat a diferenţelor salariale rezultate din neaplicarea la salariul de bază aflat în plată a sporului de 10 % suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 01.09.2019 şi pe perioada cât îndeplineşte condiţiile de acordare a drepturilor în cauză şi a menţinerii prevederilor legale care instituie acordarea sporului salarial solicitat. Obligă pârâta să plătească membrului de sindicat actualizarea diferenţelor salariale datorate prin raportare la indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor salariale începând cu data scadenţei fiecărei diferenţe salariale lunare şi până la achitarea efectivă a diferenţelor salariale. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată astăzi, 31.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 850/2021 din 31.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD