Dosar 3844/111/2020 din 28.12.2020

obligaţie de a face L.165/2013


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3844/111/2020
Data dosar:
28.12.2020
Instanta:
Tribunalul Bihor
Departament:
Secţia I Civilă
Obiect:
obligaţie de a face L.165/2013
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.07.2021 la ora 10:00

    Complet: Civil Civ. 9
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamanţii Meleg Ibolya-Marta, Kelemen Erszebet, Novak Maria în contradictoriu cu pârâta CNCI. Anulează decizia de invalidare nr. 37134/2020 emisă de pârâtă. Constată calitatea reclamanţilor de persoane îndreptăţite să beneficieze de prevederile Lg. nr. 165/2013 pentru imobilul casă în suprafaţă utilă de 43 mp. Obligă pârâta CNCI să emită decizia de compensare prin puncte în cuantum de 98.900 puncte, care se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada mai 2013 – data aprobării emiterii deciziei de către CNCI. Obligă pârâta să achite reclamanţilor suma de 1.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi 09.07.2021.

    Hotarare 157/2021 din 09.07.2021
  • Sedinta din data de 25.06.2021 la ora 10:00

    Complet: Civil Civ. 9
  • Amână pronunţarea

    AMANA PRONUNTAREA HOTARARII PENTRU DATA DE 09.07.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2021
  • Sedinta din data de 11.06.2021 la ora 10:00

    Complet: Civil Civ. 9
  • Amână pronunţarea

    AMANA PRONUNTAREA HOTARARII PENTRU DATA DE 25.06.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.06.2021
  • Sedinta din data de 02.06.2021 la ora 10:00

    Complet: Civil Civ. 9
  • Amână pronunţarea

    AMANA PRONUNTAREA HOTARARII PENTRU DATA DE 11.06.2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2021
  • Sedinta din data de 05.05.2021 la ora 10:00

    Complet: Civil Civ. 9
  • Amână cauza

    proba cu înscrisuri;

    Incheiere de sedinta din 05.05.2021
  • Sedinta din data de 07.04.2021 la ora 11:00

    Complet: Civil Civ. 9
  • Amână cauza

    In vederea emiterii unei adrese catre Municipiul Oradea.

    Incheiere de sedinta din 07.04.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD