C******* I****
Apelant InculpatC****** N******
Intimat persoana vătămatăS**** A********
Intimat Parte civilăDecizia penală nr. 217/A - În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul CHIŢIMUŞ IONUŢ împotriva Sentinţei penale nr.441 din data de 30 septembrie 2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr.3844/303/2020. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată, numai pe latură civilă şi, în fond, rejudecând: Obligă pe inculpatul CHIŢIMUŞ IONUŢ, în solidar cu inculpatul NAZARE ROMANŢI-VIOREL (deja obligat prin Sentinţa penală nr.67/2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr.18398/303/2019, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 29 februarie 2020), la plata către partea civilă S**** A******** a sumei de 1.000 lei, cu titlul de daune materiale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În temeiul art.424 alin.3 din Codul de procedură penală rap. la art.72 alin.1 din Codul penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală apelată, durata reţinerii din data de 04/05 februarie 2020 şi perioada arestării preventive, începând cu data de 14 februarie 2020 până la zi. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului rămân în sarcina statului. În temeiul art.275 alin.6 rap. la art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru apelantul inculpat, în cuantum de 868 lei, rămâne în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 martie 2021.
Hotarare 217/2021 din 02.03.2021stabileşte termen de pronunţare a hotărârii la data de 02.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2021Amână cauza pentru pentru angajare avocat ales. În temeiul art.362. din Codul de procedură penală rap. la art.208 alin.2 ?i 4 cod Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată fa?ă de inculpatul CHI?IMU? IONU?, măsură pe care o men?ine până la următoarea verificare. Definitivă. Pronun?ată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.