A********** A***** S****
InculpatÎn baza art.396 alin.1 C. procedură penală raportat la art.336 alin.1 C. penal cu aplicarea art. 396 alin.10 C procedură penală condamnă pe inculpatul Antimirescu Adrian-Sorin, pentru săvâr?irea infrac?iunii de ,,Conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substan?e ,, prevăzută de art. 336, alin. 1 din Codul Penal, la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art.91 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare sub supraveghere pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de supraveghere stabilit în condiţiile art.92 C.p. În baza art. 66 alin. (1) lit. I C pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a conduce orice categorie de vehicul pentru care deţine permis de conducere, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. I C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de de a conduce orice categorie de vehicul, pentru care deţine permis de conducere la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.93 alin.1 C.p. inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat, la datele fixate de acesta; - să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile precum şi întoarcerea; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 C.p. inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; b) să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat de în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 C.p. inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile constând în activităţi de îngrijire şi curăţenie în cadrul Serviciului Public, pavaje, Spaţii Verzi, şi alte activităţi de îngrijire şi curăţenie din cadrul primăriei (Primăria Medgidia). Datele vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune Constanţa. Se vor comunica inculpatului, măsurile de supraveghere la care este supus şi dispoziţiile prev. de art.96 C.p., a căror nerespectare determină revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art. 274 C.proc. penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei, potrivit art.410 alin.1 C.p.p. Cererea de apel se depune la Judecătoria Călăraşi. Pronunţată astăzi, 29.09.2020 şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 246/2020 din 29.09.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 29.09.2020 conform art. 391 Cod procedură penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2020