G**** I***
InculpatÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) Cod Procedură Penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov cu inculpatul GALEŞ ION. În baza art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod Penal (25 de acte materiale) raportat la art. 480 alin. 4 Cod Procedură Penală condamnă pe inculpatul GALEŞ ION la pedeapsa de un an şi 10 luni de închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pentru un 3 ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod Penal, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 68 alin. 1 lit. b Cod Penal executarea pedeapsei complementare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 65 Cod Penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 alin. 1 Cod Penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 92 alin. 1 şi 2 Cod Penal se stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii în prezenta cauză. În baza art. 93 alin. 1 Cod Penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. d Cod Penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. 3 Cod Penal inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria Braşov, sau la Primăria Săcele. În temeiul art. 13 alin. 1 din Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, la rămânerea definitivă a prezentelor dispoziţii, acestea se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. În temeiul art. 12 din Legea 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale după rămânerea definitivă a prezentelor dispoziţii, inculpatul Galeş Ion nu poate fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal ai vreunei societăţi, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi. Obligă inculpatul să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi data de 03.02.2021.
Hotarare 21/2021 din 03.02.2021Faţă de cererea formulată de către avocatul ales al inculpatului amână judecarea cauzei la data de 03 februarie 2021, ora 9,00
Incheiere de sedinta din 13.01.2021