Dosar 385/102/2020 din 27.02.2020

drepturi salariale ale personalului din justiţie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 385/102/2020
Data dosar:
27.02.2020
Instanta:
Tribunalul Mureș
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.10.2020 la ora 11:30

    Complet: CFma10
  • Respinge cererea

    Respinge acţiunea civilă formulată de reclamanţii M. V., P. M., M. T., Ş. L. M., H. C. A., B. A. F., în contradictoriu cu pârâţii M. P. – P. .Î. C. C. J., P. C. A. Cluj, P. T. B-N, cu citarea C. N. C. D., astfel: - pretenţiile privind obligarea la alocarea fondurilor necesare, ca introduse de persoane fără calitate procesuală activă; - restul pretenţiilor formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; - ca nefondate, celelalte pretenţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 8 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Hotarare 798/2020 din 08.10.2020
  • Sedinta din data de 29.09.2020 la ora 11:30

    Complet: CFma10
  • Amână cauza

    Văzând calitatea reclamanţilor din cererea de chemare în judecată, aceea de personal auxiliar şi personal conex în cadrul mai multor instanţe din raza Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, dispune disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii care funcţionează ca personal auxiliar de specialitate şi personal conex la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean şi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa, respectiv: B.G.M., O.H., C.A., P.A.I., C.S.N., M.C., S.M.C.,C.L.A., S.A.R., F.C., B.I.C., H.A.D., A.E., G.M., F.M.R., N.C. şi S.A.N. În dosarul nou format, instanţa invocă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş şi amână pronunţarea asupra excepţiei invocate la data de 08.10.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. În dosarul nr. 385/102/2020, amână pronunţarea asupra fondului cauzei la data de 08.10.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD