I************ G****** P***** I*******
ReclamantM***** A* E********
PârâtAdmite cererea formulată de petentul INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRĂRI, în contradictoriu cu intimatul MOURAD ELBEJAADI, aflat în Centrul pentru cazarea străinilor luaţi în custodie publică Arad şi, în consecinţă: Dispune prelungirea duratei măsurii de luare în custodie publică a intimatului MOURAD ELBEJAADI, cetăţean marocan, aflat în Centrul de cazare a străinilor luaţi în custodie publică – Arad, pe o perioadă de 5 luni, respectiv, începând cu data de 06.05.2020 şi până la data de 06.10.2020. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către interpret Saliha Rana Khalil Selim Hassan a sumei de 100 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de interpret şi traducător prestate în prezenta cauză . Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 29.04.2020
Hotarare 95/2020 din 29.04.2020