L******* M****
InculpatB******* S***** S******** - d******
InculpatB**** M****
Parte vătămatăAdmite sesizarea şi în consecinţă: 1. Îndreaptă sentinţa penale nr. 439/2021a Judecătoriei Gherla, în sensul că, în loc de „Deduce perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 23.09.2020 până la data de 15.01.2021.” ,se va introduce următorul conţinut: „Deduce perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 23.09.2020 până la data de 13.01.2021.” 2. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pronunţată în şedinţa publică din 16.03.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 16.03.2022În temeiul art. art. 233 alin. 1) rap.la art.234 alin.1 lit. d) ?i f) din Codul Penal cu aplic. art.77 lit. d) ?i e) din Codul Penal.., cu aplic. art. 396 al. 10 CPP condamnă pe inculpatul L******* M****, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere sa execute urmatoarele obligatii: b) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate În baza art. 93 alin. (3) C. pen. obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii, la dispoziţia Primăriei Gherla jud. Cluj, sau Primăriei Apahida pe o perioada de 60 de zile, afara de cazul in care, din cauza starii de sanatate, nu poate presta aceasta munca. Deduce perioada reţinerii şi a arestului preventiv de la data de 23.09.2020 până la data de 15.01.2021. În baza art. 396 alin. (1), (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen încetează procesul penal privind pe inculpatul Boldijar Sergiu Sebastian, pentru săvâr?irea infrac?iunii de Tâlhărie calificată , prevăzută de art. 233 alin. 1), rap.la art.234 alin.1 lit. d) ?i f) , din Codul Penal, cu aplic.art.77 lit. e) din Codul Penal. Constată că partea vătămată nu se constituie parte civilă. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care, suma de 868 lei reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu, avocat Hodiş Marcel se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.04.2021.
Hotarare 439/2021 din 26.04.2021amână pronunţarea pentru data de 26.04.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2021Amână pronunţarea pentru data de 14.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.04.2021