Dosar 3896/93/2020 din 18.12.2020

contestaţie decizie de concediere Decizia nr. 381/20.11.2020


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3896/93/2020
Data dosar:
18.12.2020
Instanta:
Tribunalul Ilfov
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere Decizia nr. 381/20.11.2020
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.06.2021 la ora 10:00

    Complet: F3
  • Admite cererea

    Admite contestaţia. Anulează Decizia de încetare a contractului individual de muncă al reclamantei nr. 381/20.11.2020, emisă de către pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantei pe postul şi funcţia deţinute anterior concedierii. Obligă pe pârâtă la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta din momentul concedierii şi până la data reintegrării efective. Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 3.570 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Cu apel în 10 de zile de la comunicare, cerere de apel ce se depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.06.2021.

    Hotarare 2028/2021 din 16.06.2021
  • Sedinta din data de 05.05.2021 la ora 10:00

    Complet: F3
  • Amână cauza

    în vederea administrării probelor încuviin?ate.

    Incheiere de sedinta din 05.05.2021
  • Sedinta din data de 17.03.2021 la ora 10:00

    Complet: F3
  • Amână cauza

    pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de cererea de probe depusă în şedinţa publică.

    Incheiere de sedinta din 17.03.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD