Dosar 39198/3/2019 din 23.07.2020

drepturi salariale ale personalului din justiţie recunoaştere stare de discriminare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 39198/3/2019
Data dosar:
23.07.2020
Instanta:
Tribunalul Vâlcea
Departament:
I CIVILA
Obiect:
drepturi salariale ale personalului din justiţie recunoaştere stare de discriminare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.11.2020 la ora 08:30

    Complet: CIVIL-complet amânare pronunţare
  • Admite cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M********* J********. Admite acţiunea. Obligă pârâţii la uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017. Obligă pârâţii la repararea prejudiciului produs, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care li s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Târgu Mureş. Obligă pârâţii M********* J********, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Vâlcea, la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 si pentru viitor; Obligă pârâţii la actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Tribunalului Vâlcea. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 16.11.2020.

    Hotarare 1205/2020 din 16.11.2020
  • Sedinta din data de 02.11.2020 la ora 9:00

    Complet: C.M.A.S. 1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 16.11.2020 [ca]

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.11.2020
  • Sedinta din data de 30.07.2020 la ora 08:30

    Complet: CIVIL - Camera de consiliu
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere formulată de doamna grefier Iulia Lazăr Ştefania. Completul va fi reîntregit cu grefierul de şedinţă de la completul cu numărul imediat următor. pronunţată în şedinţa publică, azi 30.07.2020

    Incheiere abtinere 98/2020 din 30.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD