T****** E********
ApelantC*** D* P***** A M*********** B********
IntimatAdmite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Admite, în parte, acţiunea. Anulează decizia nr. 205936/08.04.2019 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prin care s-a soluţionat cererea reclamantei înregistrată sub nr. 135578/12.04.2018 şi decizia nr. 205936/08.04.2019 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, prin care s-a soluţionat cererea reclamantei înregistrată sub nr. 136772/17.05.2018. Obligă pârâta să emită decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantei prin care să valorifice şi sporul condiţii speciale atestat de adeverinţa nr.4005/02.11.2018 eliberată de BRD Groupe Societe Generale SA, începând cu data de 01.05.2018. Obligă pârâta să emită decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantei prin care să valorifice şi veniturile suplimentare reprezentând prima, prima de vacanţă, adaos cu ocazia sărbătorilor (Pa?te, Crăciun) şi a zilei aniversare BRD, atestate de adeverinţa nr.4004/02.11.2018 eliberată de BRD Groupe Societe Generale SA, începând cu data de 01.06.2018. Obligă pârâta să emită decizie de recalculare a drepturilor de pensie ale reclamantei prin care să valorifice şi veniturile suplimentare reprezentând prima brută, atestată de adeverinţa nr. 114977/12.08.2019 eliberată de Unicredit Bank SA, începând cu data de 01.09.2019. Obligă pârâta să plătească reclamantei diferenţele de pensie dintre sumele încasate şi cele cuvenite potrivit prezentei decizii. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Păstrează în rest sentinţa. Obligă intimata să plătească apelantei suma de 600 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă. Pronunţată azi, 09.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4089/2020 din 09.11.2020