D**** V*****
ReclamantC**** M** S*** A****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul D.V., în contradictoriu cu pârâta S.C. C.M. SA ABRUD, ?i pe cale de consecin?ă: Constată că reclamantul a desfă?urat în cadrul unită?ii pârâte, activită?i care se încadrează în grupa a I-a de muncă, în procent de 100%, în perioada 02.12.1997-01.04.2001 şi obligă pârâta să elibereze o adeverin?ă în acest sens. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, onorariu avocaţial. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, conform art. 402 C.pr.civ. azi data de 25.02.2021. Cu opinia separată a asistenţilor judiciari în sensul respingerii acţiunii
Hotarare 473/2021 din 25.02.2021Amână cauza în vederea citarii martorului încuviinţat F.M., în vederea audierii
Incheiere de sedinta din 14.01.2021Amână cauza în vederea administrării probaţiunii încuviinţate, respectiv proba privind expertiza tehnică judiciară în specialitatea protecţia muncii.
Incheiere de sedinta din 19.11.2020