D**** I***** G*** S*** P*** A*** S****** P** F***** Ş* A*** J******* C**** S***
ReclamantC******** L**** A* M*********** B****** D******* F****** B****** P*** R** L****
PârâtRespinge excepţia lipsei de obiect şi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocate de pârâtă. Respinge cererea formulată de reclamanta Dacia Invest Grup SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Braşov, Direcţia Fiscală Braşov, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată astăzi, 22.12.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1164/2022 din 22.12.2022Din lipsă de timp pentru deliberare şi în vederea pronunţării hotărârii prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cf. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, amână pronunţarea cauzei la data de 22.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.12.2022Din lipsă de timp pentru deliberare şi în vederea pronunţării hotărârii prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cf. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, amână pronunţarea cauzei la data de 12.12.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2022Din lipsă de timp pentru deliberare şi în vederea pronunţării hotărârii prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cf. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, amână pronunţarea cauzei la data de 28.11.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2022Pentru ca reclamanta să studieze documentaţia depusă de pârâtă la dosarul cauzei, acordă termen de judecată la data de 14.11.2022, ora 10:00
Incheiere de sedinta din 03.10.2022Repus pe rol
Menţine suspendarea. Fixează termen de verificare 5.09.2022. Fără participarea părţilor.
Incheiere suspendare din 01.03.2022Menţine suspendarea. Fixeaza termen de verificare la dara de 01.03.2022 - fără participarea părţilor
Incheiere suspendare din 26.08.2021În conformitate cu prevederile art. 413 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ. suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarelor nr. 3041/62/2019, nr. 331/62/2020, nr. 2135/62/2020, înregistrate pe rolul Tribunalului Braşov. Termen de verificare 26.08.2021. Cu drept de recurs pe toată durată suspendării. Pronunţată astăzi, 22.02.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 22.02.2021Din lipsă de timp pentru deliberare şi în vederea pronunţării hotărârii prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, cf. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, amână pronunţarea cauzei la data de 22.02.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2021