B*** C***** I***
Apelant InculpatO***** S***** A****
Intimat Parte civilăG**** F********* C***
Intimat Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpatul B*** C***** I*** împotriva sentinţei penale nr. 262 din data de 11.03.2020, pronunţată de Judecătoria Aiud în dosarul nr. 3939/175/2019. Desfiinţează sentinţa penală apelată în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului şi, judecând cauza în aceste limite: În baza art. 107 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului B*** C***** I*** pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere de arbori fără drept. În baza art. 83 alin. 1 din Codul penal amână aplicarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 85 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. se va prezenta, ori de câte ori va fi solicitat, la Serviciul de Probaţiune Alba; b. va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d. va comunica schimbarea locului de muncă; e. va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Atrage atenţia persoanei supravegheate asupra dispoziţiilor art. 88 alin. 1 din Codul penal potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, instanţa va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa penală apelată, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 250 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.07.2020.
Hotarare 450/2020 din 22.07.2020Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatului în vederea pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020