Dosar 3939/86/2020 din 04.12.2020

retragere asociat


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3939/86/2020
Data dosar:
04.12.2020
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
retragere asociat
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.01.2021 la ora 10:00

    Complet: C1FP
  • Anulează cererea

    Anulează cererea având ca obiect retragere asociat şi a administratorului, formulată de reclamanta S***** I****** în contradictoriu cu pârâta SC Moldsilva Concept SRL, ca netimbrată. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii. Cererea de reexaminare se va depune la Tribunalul Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 15.01.2021 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

    Incheiereanularecerere din 15.01.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD