A****** A********
Intimat RECLAMANTS********* D* T******** P***** T******** S*
Apelant PARATAdmite apelul formulat de către apelanta-pârâtă Societatea de Transport Public Timişoara S.A. în contradictoriu cu intimatul-reclamant A****** A********, împotriva Sentinţa civile nr. 1695/20.12.2019, pronunţată de către Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 3940/30/2019. Respinge apelul incident. Schimbă în parte hotărârea primei instanţe în sensul că: Anulează în parte Decizia de sancţionare disciplinară nr. 2858/20.08.2019, emisă de pârâta, în privinţa aplicării sancţiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă şi dispune înlocuirea acesteia cu sancţiunea disciplinară prevăzută de art.248 alin.1, lit. d) din Codul Muncii, anume reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile. Repune părţile în situaţia anterioară emiterii deciziei de sancţionare disciplinară cu consecinţă reintegrării reclamantului în funcţia deţinută anterior. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă nu ar fi fost concediat, de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la momentul reîncadrării, din care se va scădea un procent de 10% din salariul de baza pentru o perioadă de trei luni, conform sancţiunii dispusă prin prezenta. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.06.2020.
Hotarare 298/2020 din 24.06.2020