B**** N***** G******
ReclamantI************ D* P****** J******* I*** - B***** R*****
PârâtS******** P***** C******** R**** P****** D* C******** S* I************ A***********
PârâtRespinge ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă acţiunea formulată de reclamantul B**** N***** G******, în contradictoriu cu pârâtul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN IAŞI – BIROUL RUTIER. Respinge ca neîntemeiată acţiunea, modificată, formulată de reclamantul B**** N***** G****** în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE VEHICULE din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi. Cu drept de recurs ce se depune la Tribunalul Iaşi în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 02 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă. Preşedinte,
Hotarare 139/2021 din 02.03.2021Amână pronuntarea la data de 02.03.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2021Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât. Repune cauza pe rol pentru continuarea judecăţii şi acordă termen la data de 16.02.2021 pentru când: - vor fi citate părţile, - pârâtul S.P.C.R.P.C.Î.V. din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi cu menţiunea de a depune la dosar documentaţia ce a stat la baza adresei nr. 40291/ 17.09.2020 de respingere a contestaţiei reclamantului privind calificativul primit la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere, în special înregistrarea audio-video a probei, menţionată în adresă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 19.01.2021Ia act de modificarea actiunii si introduce în cauză ca pârât SPCRIV. Admite exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a IPJ Iasi. Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2021 pentru când se va cita noul pârât cu copie actiune, înscrisuri, cu mentiunea posibilitătii de a formula întâmpinare.
Incheiere de sedinta din 03.11.2020