D*** A****
ReclamantC*** J******** D* P***** A***
PârâtAdmite contestaţia formulată de către reclamantul D*** A****, CNP împotriva pârâtei C*** J******** D* P***** A***, cu sediul în ..şi în consecinţă : Anulează Decizia nr. 178741/26.10.2020 emisă de către pârâtă şi obligă pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a pensiei reclamantului, cu valorificarea la determinarea punctajului mediu anual, inclusiv a veniturilor salariale lunare realizate şi indicate în Adeverinţa nr. 2337/06.05.2020 eliberată de S.C. ARHIVAR & DTP S.R.L. şi Adeverinţa nr. 68/11.06.2020 eliberată de SC TOTAL IMOBILIARE S.R.L. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere de apel care se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în data de 13.10.2021, în condiţiile prevederilor art. 396, alin 2, Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2473/2021 din 13.10.2021amânat pronunţarea la data de 13.10.2021
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.09.2021amânat pronunţarea la data de 29.09.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2021amânat cauza la data de 15.09.2021 pentru când se revine cu adresă către SC TOTAL IMOBILIARE SRL în calitate de depozitar de arhivă al SC SITINDUSTRIE ROMÂNIA S.A. cu solicitarea de a comunica la dosar o adeverinţă completatoare la adeverinţa nr. 68/11.06.2020 în care să se detalieze componenţa venitului brut şi să se menţioneze dacă pentru acesta s-a reţinut şi plătit contribuţia de asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 02.06.2021amânat cauza la data de 02.06.2021 pentru când se va efectuează adresă către sc Total Imobiliare SRL cu solicitarea de a comunica la dosar o adeverinţă completatoare la adeverinţa nr. 68/11.06.2020 în care să se detalieze componenţa venitului brut şi să se menţioneze dacă pentru acesta s-a reţinut şi plătit contribuţia de asigurări sociale.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021